Cutia Pandorei

• Sfarsitul anului este perioada in care aduni, scazi, tragi linie si vezi unde te afli, din prisma propriilor asteptari...bla, bla...bullshit!
• Sfarsitul anului este momentul in care realizezi ca a mai trecut un inca un an si chiar daca mai e putin timp pana la ziua ta de nastere, nu te poti bucura, pentru ca atunci cand nu mai cresti, imbatranesti...
• Sfarsitul anului este momentul in care iti dai seama ca nu mai esti o persoana inteleapta si ca poate ar fi trebuit....

Nimeni nu se mai deghizeaza in Mos Craciun pentru tine...Trebuie sa te descurci singur si oricum nimanui nu-i pasa cu adevarat si chiar daca iti plangi de mila , tot nu vei rezolva nimic..chiar nimic. Stii ca daca nu va merge conform planului ceilalti vor fi dezamagiti si doar tu stii cat de enervant e ca altii sa aiba asteptari de la tine.

Grijile s-au inmultit , poate fara sa-ti fi dat seama. Lucrurile stateau bine cand unica ta grija era aceea ca ai tai sa nu se prinda ca ai lins ţurţuri de gheata.

Speri doar , ca si pana acum, ca putinele planuri care incapt in cele 3 dorinte din noaptea de revelion sa ti se indeplineasca...

La mulți ani, Midori! :)

Unde esti, copilarie?

Stau si ma gandesc ca ne-am schimbat...si nu vorbesc aici din punct de vedere politic(ca-i invadata lumea de politic, pana si aerul e compus din politica), ci din prisma faptului ca, in opinia mea, nu mai suntem copiii ce-am fost...

Cand eram mici, nu ne pasa de nimic si stateam in zapada pana ne plictiseam: nu conta nici raceala, nici frigul, nici faptul ca ne udam... Acum cati dintre noi ar mai iesi afara sa faca oameni de zapada , fara sa se gandeasca la cat de frig e ? Sau cine ar mai rezista o zi intreaga in zapada , fara sa se planga de ger? :-)

In alta ne-ordine de idei, desi nu-mi plac urarile si nu ma pricep la ele, pentru ca toate sunt la fel...spun totusi :

"un Craciun linistit alaturi de cei dragi!"

Vis de dimineaţă

...şi mă trezesc şi, cu ochi de copil fermecat, mă pierd printre nonculorile fulgilor de nea; unii din ei sunt grăbiţi să-mi ajungă pe mâini şi pe frunte. Mă învârt şi fac un bulgăre de zăpadă, iar frigul din mâna stangă mă face să-mi dau seama că nu visez: NINGE!

Ducu Bertzi-Scrisoare la-nceput de iarna

Despre milogeala....

...Si daca tot vin Sarbatorile,se inmulteste si cerseala cererea de donatii..."da-mi si mie ca nu mai am apa de melci", "da-mi un leu ca....n-am", "da-mi un leu ca-s cinşpe grade afar' "...Ba da' nu ma lasi?! Cate din astea sunt reale?...unii vin cu cerere de donatie pt mai stiu eu ce caz inchipuit...Nu zic, sa sunt si cazuri reale si care necesita ajutor, dar unele...

Imi amintesc de cersetorii din Targu Jiu...era o tiganca cetateanca , impreuna cu puradeii copilasii ,care cersea sau ii punea pe aia mici sa cerseasca : "neneaaa, da-mi si mieee!" .Bine-nteles ca aia se imbraca cu haine ruptogite, statea cu picioarele goale,etc...pentru efect... Dar, am vazut-o o data cand se intorcea de la "shopping"...avea tipa in plasa toate bunataturile si evident ca era imbracata normal...

Pe sistemul "mana intinsa care nu spune o poveste, nu primeste nimic", un nene oprea trecatorii si se plangea : acum am iesit din spital , m-am operat la ochi si n-am bani pentru autobuz sa ma duc acasa, ca eu stau in Mehedinti, bla bla..." ii dadeai banu', iti ura sanatate si trecea la urmatorul; in fiecare zi aceeasi poveste: in fiecare zi omul nostru era operat de ochi , proaspat externat , etc...

Mie imi pare rau de ei cand ii vad sau pe aia fara casa, dar ating pragul maxim al rabdarii cand incearca unii sa-ti intre in suflet cu un "da-mi si mie", sau niste pitzi cu "doneaza pentru...pana mea...zi si tu ceva acolo!"

E iarna si- ti cant :-)

Stau in camera dezgolita de amintiri si ma gandesc la tot ce am vrut sa scriu si nu am scris, la tot ce am scris si am aruncat , la tot ce am vrut sa scriu si n-am putut...

Ma gandesc la Craciun.Nu de acum, ci de ceva vreme buna, iar faptul ca ascult mai tot timpul colinde ma face sa ma gandesc la franturi de copilarie...M-am tot rugat sa ninga si acum e aproape implinita ruga...din cand in cand , cate un fulg se desprinde de cer si coboara printre muritori...

Mircea Baniciu-E iarna si-ti cant

Minciuna ca mijloc şi prostia ca scop

Mi-am amintit de oracolele ălea tembele din adolescentă şi pre-adolescenţă, de acele caiete frumos colorate , în care colegii/prietenii/ doritorii, îşi dădeau cu părerea despre cele mai dificile probleme ale existenţei: ce e viaţa, ce înseamnă fericirea, ce-i iubirea, etc. Îmi amintesc că, în unicul meu oracol (ce copii!), aveam întrebările formulate în rime, întrebări "împrumutate" de la Daria, care le avea de la Mădălina, care le avea de la o alta prietenă, care le avea de la o cunostinţă, care le avea de la...bla bla...

Ştiu că în mai toate oracolele era întrebarea " ce crezi despre mine?" ...Răspunsurile erau de-a dreptul de porc...Lauda era la ea acasă , ori, mă rog, la ea în caiet. Nu cred că , în toată istoria scrisă şi nescrisă a oracolelor, a fost cineva în stare să scrie adevărata părere despre deţinătorul oracolului. În cel mai rău caz, răspunsul era ceva de genul : " nu te cunosc prea bine" sau , "imi pare rău că nu suntem aşa de apropiaţi/ apropiate, căci, altmineri, sunt sigur/ sigură că ne-am fi înţeles mai mult decât minunat" .

Nu pot să nu mă intreb : la ce naiba îi sunt bune omului laudele?? La ridicarea moralului şi a stimei de sine către cote himalayene?? Niciodată nu mi-au plăcut laudele...Nu ştiu să reacţionez la complimentele foarte entuziaste...de fapt, nu ştiu să reacţionez la niciun fel de complimente... Dacă mă apreciezi, poţi să îmi spui asta, dar doar atât....adică e normal şi logic să doreşti să afli părerea celorlalţi despre tine, dar de aici şi până la a-ţi dori celebritatea absolută e o distanţă cosmică.

Nici nu mai poţi aprecia un lucru , că imediat lumea crede că exagerezi...dacă nu zici nimic, eşti naşpa , că nu ai habar sa apreciezi...Ete fleoşc!

Lorena Mckennitt - Tango to evora