vis 8

irişii tăi mă priveau. mă uitam şi vedeam un zâmbet larg. de data asta nu eu zâmbeam ca o lunatică ...

din străfundul sufletului tău izvora bucurie. nu puteam contesta asta, deşi mereu am fost o negativistă. îmi vorbeai. te auzeam, dădeam din cap aprobator. aşa fac oamenii când înţeleg. dar te ascultam numai cu emisfera stângă. cu dreapta te contemplam. pentru prima dată nu mă întrebam ce naiba căutam eu acolo. eram. pur şi simplu. eu, fără semne de întrebare. m-am uitat o secundă spre teneşii mei mov. mă aşteptam să găsesc măcar un semn de exclamaţie, însă nici semnele nu apar așa tam-nesam. m-am bucurat. nici inima nu ieşea din limitele normale de bătăi pe milisecundă... vorbele tale se terminaseră, dar eu continuam să le ascult ecoul.

demult, mă consideram bună la ascultat gânduri. dar azi nu era totul perfect. inconştientul meu mă proteja. ce rost ar mai fi avut să-mi mai vorbeşti dacă oricum ştiam ce gândeşti ? te-am rugat să povesteşti mai departe, să-mi inventezi o poveste. voiam să-ţi mai aud vocea caldă ca o zi albastră de primăvară târzie. te-aş fi putut asculta o veşnicie. puteai să-mi vorbeşti despre nimic. nu-mi păsa. voiam doar să te ascult. la asta am fost bună aproape mereu.

dar ştiam că visez, căci basmele se petrec numai în cărţi sau în vise şi cum nu mă simţeam deloc din cerneală, mai era o singură variantă. eram destul de dezamagită. părea foarte real şi nimic din lumea fantastică nu dădea de bănuit. nici urmă de poveşti de doi bani cu feţi-frumoşi, cai monocromi și arici pogonici. dacă ar fi fost aşa, m-aş fi trezit de la început şi aş fi preferat să număr stele. sau să fac desene cereşti, unind stele. sau să suflu stele de pe cer....sau....

***

o priveam. eram la câteva aripi distanță de ei. îmi era rău de cât de liniștită putea fi. nu credeam vreodată vă mă va putea expulza din interiorul ei ... pe mine, Zeul neîncrederii și Împăratul Negativ ...

***

irișii mei o priveau...

***

Ciiiz! sau despre interzicerea fotografiilor aiurea

Mă gândeam de mult timp la subiectul ăsta...

... Nu c-aș fi rea dar cred totuși că fotografia e mai mult decât apăsarea unui buton și ”no hai ș-om mere”... Unora chiar ar trebui să le fie interzis să pună mâna pe un aparat foto :))

Repet, nu mă dau șmecheră , n-am niciun curs de fotografie la activ și nici n-am de gând să fac... Însă consider că oamenii, indiferent de poziția - în fața sau în spatele obiectivului- trebuie să dea ce au mai bun ... Fotografia înseamnă, în definitiv, emoție, trebuie să transmită ceva... cum spunea nu-știu-cine, fotografia e aproape o poezie...

Dacă tot vrei să-i faci un bine cuiva și să-l pozezi, că te-a rugat sau că pur și simplu vrei tu, apăi măcar să îi faci o poză decentă, în care să arate...ca omu'... De multe ori, oameni frumoși ies rău într-o poză, din cauza neatenției ori mai știu eu din ce cauză...

Uneori e mai ușor de lucrat persoanele din fața obiectivului, sunt unii chiar expresivi și totul merge frumos... Mai e și categoria celor care nu se simt bine în fața fotografului, de parcă acesta din urmă ar avea un AK-47 ... Nu știu de unde atâta fobie, de unde consideră ei că nu ies bine în poze (aici e și vina fotografului...) ...

Dar de departe, cel mai amuzant e când reușești să le faci o poză și apoi exclamă surprinși ”wow, îmi place! mai vreau, mai fă-mi!” ...

Cere-ți, măcar, scuze...

Există o categorie de femei cărora le zic muieri ... astea vin mănușă pe expresia: proaste-s muierile...

Am fost azi cu Alinuța să biciclim și , bine-nțeles, să înjurăm...i-am înjurat pe toți ăia care mergeau pe pista bicicliștilor și pe toți părinții cu boracii lor care parcă n-au unde să se ducă...Se zice că omului, ca să te asiguri că pricepe, trebe să-i desenezi...Păi și ăștia care parte din o bicicletă și o rolă nu o înțeleg din desenul de pe pistă?!

Io înțeleg că-i fain afară și vrei să ieși cu ăla micu' la aer...dar măcar să-i și asiguri un mediu unde să se poată desfășura, nu-l înghesui în 5 centimetri de asfalt pentru biciclete, astfel încât niciuna din părți nu-și poate desfășura o activitate în mod decent...

Și ca să revin la muierile de care ziceam, pedalam eu acolo cu ochii în 4 să feresc toți pruncii neplimbați...și bine-nțeles că mi-a sărit ceva boracă în față, de norocul vieții ei că am avut cum s-o ocolesc... Alina, din spate, i-a zis lu' mă-sa că măcar dacă-și scoate copilul la joacă, să și aibă grijă de el... bun...am dat noi tura și ne-am întors...muierea ne pândea...și-a început să latre ca potaia la lună că ce nu ne convine, care-i problema noastră... Păi...problema îi că era să-ți lovesc copilul, nu ţi se pare suficient?! -Păi ce, a continuat aia să urle, c-a făcut un singur pas... -Păi și ce, voiai să ți-o înșir pe asfalt, cu creierii pe-afară ca, într-adevăr, să fie ceva serios?! Îți scoți copilul, trebe să ai grijă de el, că dacă îl loveam, îmi luai toate neamurile la rând... A început muierea să avanseze: ce, ați venit de la București să țipați la noi, ardelenii? -Nu țip, vorbesc să m-auzi...Și ce, dacă sunteți ardeleni, nu știți să respectați niște reguli, că până la urmă e vorba de viața copilului tău.

În fine, dialogul a continuat, dar, ca să pun capăt discuției cu nebuna, am sfătuit-o frumos să-și facă un control și m-am cărat...

***

Nu vreau să stârnesc veșnica prostie de discuție despre rasele superioare din țară, care-i mai tare și care nu. Deci să nu prind comentarii din astea;))

Dar mi se pare halucinant că dacă deschizi gura ca să-ți susții partea, că până la urmă e dreptul tău, sar niște retardați că ce, ești sudist, de-aia faci așa... Bă, sunteți nebuni?! E vreo legătură indestructibilă între gură și sud?

Faptul că am venit la Cluj, din Oltenia, e recunoașterea supremă a faptului că nu mă simt olteancă prin grație divină, că doar nu mi-a ținut nimeni pistolul în coaste să vin aici... Dar unde sunt înțelepții ăia de ardeleni despre care se tot vorbește?! Fraților, nici la noi nu-s toți cu tupeu să deschidă gura, avem și noi tolomacii noștri (a se citi oameni calmi), de unde concepția asta deplasată?

Noroc că mai e o mână de ardeleni care mă fac să nu îi dau pe toți în părțile călduroase ale Mamei...Natură...

***

Ca să reluăm firul epic, ne-am continuat slalomul, dar, puțin mai târziu, inevitabilul s-a produs: un borac a făcut o manevră bruscă și a intrat în bicla Alinei...Ta-su, care era cu bicla în față, s-a uitat perplex câteva secunde, neștiind cum să reacționeze (atât așteptam , să zică ceva...). Apoi, dându-și seama că fi-su era ăla încălțat, îi spune (evident cu tonul pe care mulți părinți vorbesc cu odraslele lor: ca și cum ar vorbi cu niște retardați): Cere-ți, măcar, scuze! Te-ai lovit?!

***

Ce bine că scuzele ăstea repară orice...dacă l-ar fi întins pe jos, cu bicicleta țăndări, cu mațele împrăștiate, n-ar fi fost stres, ceva scuze l-ar fi readus la starea de dinainte...

Românul s-a născut poet

Se zice că românul s-a născut poet și că imaginația noastră, ca popor, e foarte dezvoltată. Că vai câte cuvinte avem și cât de complexă e limba română... Și cum se face că, dacă nu ducem lipsă de imaginație, în absolut fiecare oraș trebuie să fie o Stradă a Victoriei, Unirii, Avram Iancu, Nicolae Bălcescu și alți asemenea oameni... A! ..și mai sunt veșnicele străzi : 1 Decembrie 1918, 22 Decembrie, 30 Decembrie... O dată, aflându-mă într-un oraș de genul ăsta, mi-am chemat un taxi: ”pe Strada Revoluției, colț cu... ceva din decembrie” (și m-a bufnit râsul, dar chiar nu-mi aminteam combinația de cifre )...

De obicei, ca și mai sus, critic lipsa de imaginație în denumiri de străzi... Într-una din zile, pregătindu-mă să schimb peisajul citadin, studiam harta (că nu-mi place să plec nepregătită)... Atât am râs de numele străzilor, încât mi le-am și notat, ca să mai râd și altă dată... Sună puțin dubios, după părerea mea: Strada Armoniei, Cutezanței, Prieteniei, Înfrățirii, Viitorului, Stelelor, Muncii, Sârguinței, Solidarității, Progresului, Gloriei, Pomicultorilor, Apicultorilor, Recoltei, Toamnei, Sapei, Ciocanului, Amurgului, Zânelor, Tâmplarilor, Luntrașilor, Constructorilor, Muncitorilor, Zidarilor, Belșugului, Țesătorilor etc.

Probabil n-o fi așa amuzant și doar mie mi se pare, dar deja am scenarii de intersecții între străzile astea... ;))

Plan

Îmi amintesc că, prin clasa a 5-a, la Ed. tehnologică, desenam planul clasei, casei, camerei, cuștii de iepuri, a mușuroiului de cârtițe etc.

De ce mi-am amintit de asta? Pentru că, într-o dimineață, crizata de admină de la cămin (e în fișa postului să urle în fiecare dimineață, ceea ce-i destul de greu de suportat fără înjurături, dat fiind faptul că am camera în imediata apropiere a ei) năvălește la noi, în odaia noastră cea de zi cu zi (bine-nțeles că intră și apoi bate la ușă - asta în cazul fericit, că de obicei intră că la ea) și ne pune în vedere, cu glăsciorul ei ce depășește lejer 150 de decibeli, că e musai să ne lipească pe ușă planul de evacuare și că să nu cumva, nici în caz de jupuire de vii, să nu dezlipim hârțoaga de pe ușă, de parcă noi altă treabă n-am fi avut...

Hm, interesant, îmi zic, și aștept să plece tanti Cascada Urlătoarea (n-am înțeles niciodată de ce țipă așa fără niciun motiv) ca să îmi arunc ochiul meu critic peste desenul ăla...Uaaau...nu m-aș fi prins nici în 5 vieți de elefant că, în caz de pericol, trebe să ies pe ușă... Îmi trebuie o hârțoagă pe care să-mi fie deseantă asta...util, n-am ce zice... ;))

Mama

Mi-am dezactivat de alaltăieri contul de feisbuc, temporar...ca să nu fiu ”tăguită ” prin cine știe ce poze cu flori și alte bălării în scop de la mulți ani ... acuma sunt offline pe mess, tot din aceeași cauză... mă ascund, pentru că nu mersi!, n-am nevoie...n-o să-mi crească speranța medie de viață că primesc cinșpemii de urături de complezență... ok, oi fi ciudată, sunt old school etc, dar nu-mi plac sărbătorile astea ce , repet, au devenit pur comerciale.

Mamei îi pot ura la mulți ani , din inimă și de la distranță ...și chiar de-i o melodie siropoasă, eu tot vreau să i-o postez... LA MULȚI ANI, mami scump! :)

Mi-ar fi adus fără să cer
Până și luna de pe cer...

Ctrl+Shift+ REL

Sunt omul care n-ar putea avea niciodată genul ăla de relație...pur și simplu dulcegăriile în exces nu au fost create pentru mine... pentru că am materiale în sensul ăsta prin apropiere, mi-au venit și nervii pe seama chestiunii în cauză... cum poți să stai cu cineva juma de oră în telefon (nu asta e problema) și să repeți de cinșpemiliardeoptsutecinzecișipatru de ori cât de dor îți e de iubi ... bă! e retardat? nu înțelege din prima?! (de fapt, e reciprocă întrebarea, că și el face același lucru) ...și altă jumătate de oră în care mimezi pupicuri blexoase şi zgomotoase... oo! și te poți lăuda că ai o relație bazată pe comunicare..că uite cât de mult vorbiți zilnic la telefon...mda, dar mai mult de muah-muah-muah-și-mie-mi-e-dor-de-tine-mult-mult-mult-cel-mai-mult-maxim-de-mult-și-eu-te-iubesc-mult-mult-iubi-meu-viața-mea, jur că n-auzi.....

Aha...câți ani ai? 20 + ?

[timp , Mare Inchizitor]

Problema mea cu timpul e că nu-l am...

Ca prim post pe anul ăsta, îi las onoarea Alinuței să mânjească pagina blogului meu cu ideile ei ( scuze, n-am putut fără introducere):D

Ordinea a fost întoarsă pe dos când tăcerea a fost spartă (cioburile aduc noroc) de gongul din v/piața mare.

[Ceas, stăpân absolut, iartă și dă înapoi puterea ce-ai primit]

Orele au început să urce pe cadran, încercând zadarnic să renunțe la povară

[timp , Mare Inchizitor]

Numerele se amestecă, se multiplică, extrag RADICAL – să aflăm RĂDĂCINA pătrată - și, sub puterea ultimului TAC, totul se sfârșește.

Timpul nu mai este al meu – L-am pierdut când L-am găsit la tine.

Alinuța

Sărbători

Ce mai înseamnă sărbătorile pentru noi? În afară de mâncat în exces, până la limita unui magazin alimentar stomacal? Demult, nici eu nu știu când, oamenii colindau de dragul de a colinda; azi, cine colindă nu mai dă doi bani pe sentimentul dragului de a colinda...colindă pur și simplu pentru bani...ce contează ce simbolizează fiecare colind în parte? lasă că merge banul!...

În fuga timpului, uităm și de povești la gura sobei, uităm de toate micile bucurii...

1 De ce mbrie

Cum se întâmplă de fiecare dată importantă, ne amintim să sărbătorim doar în ziua aia...1 Decembrie...și toți se înghesuie să își ureze la mulți ani, române și să dea peste de atâta patriotism...

Unii, mai cârcotași, se aruncă să ureze la mulți ani românilor, ingnorând că 1 Decembrie e ziua ROMÂNIEI...și nu zic asta doar pentru că îmi susține teoria ce o să o expun, ci pentru că , potrivit art. 12 (2) din Constituție, ”Ziua națională a României este 1 Decembrie”...:)

Mergând pe firul ăsta, mesajul de la mulți ani ar trebui să se adreseze (pentru a se evita discriminarea) , pe de o parte, românilor (incluzându-i aici și pe cei cu dublă cetățenie, pe cei cu domiciliul în țară sau în străinătate), iar pe de altă parte, străinilor și apatrizilor cu domiciliul în România, dar și străinilor care se află la momentul-cheie în tranzit în România.